luni, 24 iunie 2013

Istoria ilustrată a telefonului

M-am gândit să fac o trecere în revistă a mai multor tipuri de telefoane existente de-a lungul timpului, de ladescoperirea și invenția lui Alexander Graham Bell și primele telefoane, până la Iphone-urile și smartphone-urile zilelor noastre. Astfel le-am așezat în ordinea aparițiilor, adaugând și câteva informații și indicații referitoare la ceea ce am desenat.

Desenul este simplu, alb-negru, făcut cu un simplu pix cu gel negru, l-am făcut acum mult timp în urmă, acesta datând din vremea când nu obișnuiam să trec data finalizării lucrării pe verso sau chiar pe desen, deci am pierdut evidența, cred însă că acest desen este făcut prin clasa a X-a sau a XI-a, nu mai țin minte exact.

Aici este o traducere în limba engleză a desenului de mai sus, traducere făcută cu Microsoft Paint pentru potențialii străini care îmi vizitează pagina de pe site-ul dedicat artiștilor grafici amatori deviantart.com.

duminică, 16 iunie 2013

Brandul laptopurilor Compaq

Probabil ați observat într-una din postările anterioare și anume aceea în care mi-am reprezentat propria-mi cameră un mic laptop într-un colț pe o măsuță. Acela era un model de ASUS care nu mai funcționează, din acest motiv l-am înlocuit recent cu un Compaq CQ58-302SQ, pe care m-am hotărât să-l desenez cu tot iconuri și desktop. Pe fundalul galben am făcut umbre cu un pix galben și oranj, iar cu pixul oranj am desenat diferite simboluri și iconuri asociate cu ceea ce înseamna calculatorul zilelor noastre, precum și sigla Windows, Compaq  și HP. Am reprezentat astfel ceea ce reprezintă Brandul laptopurilor Compaq/HP.




Titlul lucrării: Brandul laptopurilor Compaq
Data finalizării: 14 iulie 2013
Ustensile folosite: 
Pentru această planșă am folosit aproape orice este posibil:
  • penson și acuarelă pentru desktop și pentru fundalul galben
  • pix negru pentru contur, cabluri, laptop
  • corector pentru conturul tastelor negre, precum și pentru obiectele de culoare albă ca valurile mării, ora și data de pe taskbar, pagina de google etc.
  • pixuri colorate oranj/galben pentru hașurarea umbrelor, precum și pentru desenarea și umplerea simbolurilor și logo-urilor de pe fundalul galben al planșei
  • pix colorat albastru pentru unele valuri ale mării
  • creion simplu pentru schița originală, pentru taskbar-ul transparent, specific Windows 7
  • carioci pentru iconuri și gadgeturile de pe desktop
  • creioane colorate 
  • creion negru pentru porțiunea care înconjoară tastele
Format: A4

miercuri, 12 iunie 2013

Apus de soare tropical

Având în vedere că acum este vară, m-am gândit că este timpul să postez un desen cu tematică tropicală, un desen mai exotic, mai estival și de ce nu, unul mai romantic. Acest desen prezintă un cuplu, probabil în luna de miere admirând un apus de soare care parcă se prelinge în vasta întindere de apă, după cum se poate observa și reflexia luminii solare pe suprafața cristalină a oceanului, precum și pe alte elemente cum ar fi
palmierii, norii, stelele de mare de pe uscat etc. Ironic, deși acest desen este cel mai bine asociat cu vara, l-am făcut chiar în mijlocul iernii (vedeți mai jos data finalizării lucrării, care apare trecută și în desen), și asta nu fiindcă îmi era dor de vară, ci fiindcă aveam în mână un pix roșu cu gel și m-am gândit că ar ieși un minunat apus de soare.

Titlul lucrării: Apus de soare tropical
Data finalizării: 7 ianuarie 2013 Ustensile folosite: 
  • creioane colorate, carioci
  • corector pentru valurile înspumate ale mării, nori și pescăruși și pentru albul scoicilor
  • pix roșu cu gel/pastă pentru reflexiile soarelui de la apus și pentru razele acestuia
  • pix colorat portocaliu pentru culoarea cerului 
  • penson și acuarele pentru cer și nisip
  • pix negru pentru conturul elementelor
Format: A4


luni, 10 iunie 2013

Camera mea

A trecut ceva timp de când nu am mai postat, din cauză că abia acum am terminat cu examenele, dar acum am tot timpul din lume să-mi postez lucrările.

Am făcut un desen în care mi-am reprezentat propria mea cameră, așa cum s-ar vedea per ansamblu din spatele patului. Nu am reușit sa pun absolut totul în desen (raftul de cărți ascuns de stâlp, precum și mobila unde îmi pun imprimanta cu scanner, CD-urile și celelalte cărți). Am surprins astfel cea mai mare parte din încăpere, aproape toată cu excepția a două colțuri ale camerei. Dacă veți da click pe poză pentru a mări desenul, veți observa mai bine efectul de lemn utilizat pentru mobilier și parchet, precum și alte detalii.

Titlul lucrării: Camera mea
Data finalizării: 13 februarie 2013
Ustensile folosite: 

  • creion pentru schița originală și pentru umbrirea elementelor de culoare albă
  • creioane colorate, carioci
  • creion negru pentru hașurare, efect de umbră
  • corector - pentru un alb mai intens al obiectelor de culoare albă (pernă, prelungitor, priză, uși, coli de scris), pentru evidențiere, luciu etc.
  • pix negru pentru contur
  • pix albastru deschis/bleo pentru perete și unele umbre
  • pix albastru închis cu gel pentru covor
Format: A4

luni, 27 mai 2013

Călătorie în Grecia mitologică

Am făcut acest desen cu subiect mitologic venindu-mi idea de la o grifon salvat în telefon mai demult și de la un simplu grifon mititel zburând schițat pe hârtie, m-am gândit să reprezint pe foaie ceea ce cred eu că ar însemna universul GRECIEI ANTICE, nu doar din punct de vedere mitologic, cât și arhitectural din câte se vede. După cum puteți vedea, conținutul acestui acest desen este împărțit în trei planuri:

  1. Primul plan reprezentat este dat de Lumea Zeilor (Cerul), unde îi puteți vedea pe Zeus (care, cu un fulger în mână, stă cu ochii pe Sisif dacă va duce bolovanul până-n vârf), Hermes/Mercur (cu aripile la picioare), Hefaistos, Venus/Afrodita (care se admiră în oglindă).  
  2. Al doilea plan este Lumea creaturilor/personajelor mitologice, reprezentat printr-un munte înalt și misterios, care ascunde o lume întreagă de noi, pământenii de rând. Aici puteți vedea familia de grifoni, pe osânditul Sisif, pe Pan cu celebrul său nai (nu degeaba instrumentul se numește Panflute în engleză) și o nimfă/muză cu o liră în mână.
  3.  Un al treilea plan, reprezentat printr-o câmpie, este Planul muritorilor de rând, adică cel al oamenilor care își petrec liniștiți  viețile de zi cu zi, fără să știe de zeitățile și personajele mitice care îi înconjoară.
Titlul lucrării: Călătorie în Grecia mitologică
Data finalizării: 20 ianuarie 2013
Ustensile folosite:
  • corector pentru nori, aripile, ouăle și penele grifonului, floricele și ruinele grecești
  • carioci și creioane colorate
  • pix/creion negru pentru contur și pentru efectul de umbră
  • pix verde pentru umbrele elementelor ce alcătuiesc desenul, pix colorat bleo pentru o culoare mai intensă a cerului
  • creion simplu pentru hașurarea și pentru "umbrirea" elementelor de culoare albă
  • pix de culoare oranj pentru efectul de umbră al personajelor
Format: A4        

       

sâmbătă, 25 mai 2013

Terra Nostra

M-am gândit la un moment dat să fac un desen mai realist cu planeta noastră albastră în grafică, unul care să dea impresia de glob tridimensional printr-un efect de umbră deosebit, dar și printr-unul de lumină pe măsură. La un moment dat m-am gândit în felul următor: De ce să fac doar o singură reprezentare a planetei Pamânt, când pot să o surprind din mai multe unghiuri? Astfel, m-am gândit să reprezint toate zonele geografice ale Pământului cu toate continentele și oceanele sale, adică din pluriperspectivă.

Titlul lucrării: Terra Nostra
Data finalizării: 3 octombrie 2012
Ustensile folosite:
  • creion simplu - nu doar pentru desenarea, cât și pentru hașurarea neuniformă a globului reprezentat, in așa fel încât să se obțină un efect de umbră ce dă impresia de tridimensional (tonurile de gri sunt mai intense și mai închise la margine și sunt mai deschise pe măsură ce ne apropiem de centru)
  • foarte puțin corector pentru pata de luciu/reflexie în care constă efectul de lumină, pentru a accentua impresia de tridimensional
  • pix negru cu gel pentru contur și pentru țărmuri/marginile continentelor
  • cariocă neagră și cariocă gri pentru conturul și evidențierea sferelor și pentru accentuarea efectului de umbră
  • un compas - evident pentru forma perfect sferică a Globului Pamântesc reprezentat
  • Format: A4
Deoarece versiunea scanată estompează efectul de umbră aparte pe care îl are desenul, m-am decis să adaug si o fotografie cu acest desen.

vineri, 24 mai 2013

Porc vs anaconda


Acum vreau să vă prezint un desen în grafică ce are în centru doi protagoniști din lumea animală: un anaconda pătat și un simplu porc. Aceasta este cel mai recent desen facut de bine în grafică/alb-negru/creion. Trebuie să recunosc, am fost puțin influențat de cartea lui Antoine de Saint-Exupery, Micul Prinț, în care un copil a schițat pe foaie un șarpe boa după ce a mâncat un elefant (de parcă așa ceva este posibil), deși majoritatea credeau că desenul reprezintă o pălărie. Aducându-mi aminte de aceasta, am preluat ideea din Micul Prinț, înlocuind șarpele boa cu un anaconda, iar elefantul cu un porc. Remarcați și faptul că denumirile celor două animale le-am scris cu elemente specifice acestora (Cuvântul "PIG" apare scris cu un picior de porc și un șirag de cârnați, iar cuvântul "ANACONDA'' apare scris cu solzi și cu frânturi din piele de șarpe).




Numele lucrării: Porc vs Anaconda
Data finalizării: 12 aprilie 2013
Ustensile folosite: creion (pentru desen), pix negru (pentru detalii și contur), corector (pentru solzii și ochii șarpelui)
Format: A4



Desenul poate reprezenta mai multe lucruri decât sadica și groteasca imagine a devorării unui porc de către un anaconda: de exemplu, ar putea fi vorba despre constrângerile și problemele pe care le are omul în epoca noastră contemporană, stresul zilnic și grijile sale (da, așa este, porcul este o ipostază a omului, iar șarpele reprezintă problemele și grijile care îl apasă în viața de zi cu zi); pe de altă parte șarpele poate reprezenta și ideea de îngrădire a libertății, motivul șarpelui care strânge porcul este o metaforă pentru omul lipsit de libertate, care este dominat și manipulat de către ceilalți.